Primăria Puchenii Mari

Ultimele informații-Anunțuri➠Platformă de comercializare on-line a legumelor pusă la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Legumicultorilor și nu numai, le-a fost pus la dispoziție un portal de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin intermediul căruia pot fi comercializate legumele sau alte produse obținute de către persoane fizice, PFA, II, IF sau SRL-uri.

Înregistrarea în sistem se face prin accesarea adresei https://www.rndr.ro/legume, secțiunea Înregistrare utilizator.

Pe lîngă o adresă de e-mail validă veți mai avea nevoie de seria și numărul atestatului de producător în cazul persoanelor fizice sau în cazul PFA, II, IF sau SRL-uri, de certificatul de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Acest portal se dorește a fi o legătură reală între producătorii din sectorul legumicol în principal și marile lanțuri de retail.

După numai 2 zile de la lansare în portal deja sunt înregistrate anunțuri de vînzare de ceapă verde, cartofi noi sau din stocul anului trecut, roșii, castraveți dar și flori, nuci, produse din extract de gălbenele, din ceară de albine, murături, etc.

Așadar, dacă aveți un atestat de producător sau vă încadrați în una dintre aceste forme, PFA, II, IF sau SRL, acum este momentul să vindeți și online.