Primăria Puchenii Mari

Anunțuri anul 2020➠Strângem semnături pentru un memoriu adresat Ministerului Transporturilor și CNAIR vizând separatoarele de sens

În zilele următoare voi merge la Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună cu reprezentanți ai acestuia cât și cu CNAIR cea mai bună soluție pentru ca libera circulație a cetățenilor din comuna Puchenii Mari să nu fie îngrădită și nici sacrificată atunci când vorbim de siguranța circulației.

O viziune normală care să mulțumeasca în mod democratic atât pe participanții la trafic, tranzitorii prin comuna noastră, cât și pe cetătenii din Puchenii Mari, ar fi fost amenajarea inițial cu benzi de siguranță sau sensuri giratorii a intrărilor în zona blocurilor din Miroslăvesti, către Piață, către Puchenii Mici și Odăile și a 2 treceri de pietoni, una în zona Bisericii Sf.Nicolae din Puchenii Moșneni și cealaltă în zona Dispensarului Puchenii Mari către Primărie și din acel moment amplasarea de separatoare.

Vă așteptăm astăzi, 6 februarie 2020, la sediul Primăriei pentru a semna 3 tabele, unul referitor la trecerile de pietoni și cel de-al doilea la amenajarea intrărilor către satele comunei noastre la care vom atașa propunerile pe care le-ați făcut în cursul zilei de ieri, respectiv, bandă de siguranță pentru efectuarea virajului la stânga sau sens giratoriu sau pasaj subteran, materiale ce vor fi prezentate în cadrul întâlnirii mai înainte menționate.

Ne-am arătat și în trecut și acum disponibilitatea de a plăti din taxele și impozitele cetățenilor comunei Puchenii Mari cea mai bună soluție pentru a rezolva această problemă a liberei circulații a cetățenilor din comuna noastră.

Nu doar pentru cetățenii comunei noastre ci și pentru participanții la trafic pe D.N.1 am montat, din taxele și impozitele celor din Puchenii Mari, de-a lungul acestei artere de circulație, lămpi LED de mare putere și totodată asigurăm și plata facturilor de energie, astfel că putem spune cu mândrie că probabil, este cea mai vizibilă, pe timp de noapte, secțiune a unui drum național.

Ministerul Transporturilor și CNAIR încasează atât sumele de bani aferente taxelor de drum căt și taxele plătite de către societățile comerciale și de la persoanele fizice autorizate aflate în vecinătatea D.N.1 pentru autorizații de amplasare și/sau acces din comuna Puchenii Mari fără a vedea realizări majore din partea celor 2 instituții pentru această comunitate.