Primăria Puchenii Mari

Anunțuri anul 2023➠Anunț privind Venitul minim de incluziune(VMI)

Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.

VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.

Anexa 2 - LISTA bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune

Anexa 3 - 
DECLARAŢIE pe propria răspundere privind modificările intervenite în componenţa familiei şi/sau veniturile acesteia

Anexa 3DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru venitul rezultat din gospodărirea împreună

Anexa 8ANGAJAMENT DE PLATĂ

Anexa 10 - FIŞĂ DE VERIFICARE ÎN TEREN