| | |

Biserica din Pietroșani

Acest sfânt lăcaş cu hramul, "Naşterea Maicii Domnului", a fost zidit din temelie în anul mântuirii 1896, cu râvnă şi cheltuiala binecredinciosilor crestini împreună cu enoriaşii parohiei,fiind sfinţită în anul mântuirii 1902.

Avariată fiind de cutremurul din 10 noiembrie 1940, Bisericii i-au fost făcute reparaţii capitale între anii 1952-1964 de la pardoseală la acoperiş, iar între anii 1964-1966 s-a repictat în tehnică frescă şi tempera de către pictorul Ciobanu Gheorghe, cu cheltuiala enoriaşilor şi ajutorul sfintei Arhiepiscopiei a Bucureştilor. Toate acestea s-au făcut sub păstorirea Preafericitului Justinian, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, paroh fiind preot Florea Gheorghe. Slujba de resfintire s-a săvârşit la data de 5 mai 1967 de către Preasfinţitul Antim Targovisteanul, vicar patriarhal, însoţit de P.C. consilier Mateescu Leo-nida,protoiereul Stana Dumitru şi un sobor de preoţi şi diaconi. În urmă cutremurului din 4 martie 1977 Sfânta Biserică din Pietrosani a fost consolidată între anii 1978-1981 când s-au executat şi lucrări de subzidire şi centuri de exterior. În prezent se săvârşesc sfinte slujbe în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, unde enoriaşii sunt păstoriţi de P.C. paroh preot Ion Dumitru.

 
Primăria Puchenii Mari
D.N.1, Nr.257
Judetul Prahova
Telefon
0244-477.225
E-mail